Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste bună pentru buzoienii din sudul oraşului. Se va construi primul hipermarket în zona lor

Publicat in Adevarul, vineri 25 februarie 2011 ·

Primăria şi-a dat deja acordul pentru construcţia primul mare magazin destinat populaţiei din apropierea zonei Bariera Ploieşti. În jur de 30.000 de buzoieni din cartierele Unirii Sud, Crâng şi zona Gării vor scăpa astfel de drumurile pentru cumpărături până în zona comercială din nordul Buzăului.

Un retailer foarte cunoscut îşi va deschide un al doilea magazin în Buzău, pe lângă cel avut în zona comercială din nordul oraşului.

Noul hipermarket este destinat locuitorilor din zona Unirii Sud- Bariera Ploieşti, care până acum nu aveau aşa ceva în apropiere.

Documentaţia necesară demarării construcţiei a fost depusă, iar Primăria şi-a exprimat acordul.

„Se va construi anul acesta un hipermaket pe Unirii Sud pentru că sunt mulţi buzoieni din acea zonă care ne-au solicitat acest lucru. Am primit documentaţia şi suntem în faza finală, a aprobării acesteia", a declarat Fănică Bârlă, viceprimarul municipiului Buzău.

Cel mai probabil, lucrările vor fi demarate în primăvară, atunci când şi Primăria va începe amenajarea unor sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului deja foarte încărcat în acea zonă. Retailerul ţine deocamdată secretă data la care va fi dat în folosinţă hipermaketul.

„Informaţiile solicitate referitoare la deschiderea unui al doilea magazin în Buzău vizează strategia noastră de dezvoltare", ne-au spus secretoşi reprezentanţii firmei respective.

Primăria vede cu ochi buni pentru bugetul local această investiţie, la care se adaugă avantajul apariţiei a peste o sută de noi locuri de muncă.

„Construirea unui hipermaket are numeroase avantaje. În primul rând va duce la popularea domeniului municipiului, totodată va exista o sistematizare modernă în zonă a traficului rutier şi foarte important este şi impozitul pe clădire şi pe teren, probabil se va ridica la câteva miliarde de lei vechi, care va fi încasat la bug

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°