Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin, martor la procesul lui Hodorkovski

Publicat in Jurnalul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Fostul director al gigantului petrolier rus Iukos, Mihail Hodorkovski, a cerut ca premierul rus, Vladimir Putin, să fie citat ca martor în procesul său de deturnare şi vânzare ilegală de petrol, informează AFP.

"Este important ca Vladimir Vladimirovici Putin să fie citat în calitate de martor, pentru că i-am înmânat personal rapoarte cu privire la destinaţia veniturilor grupului Iukos", a declarat Hodorkovski. Procesul lui Hodorkovski se află în faza de examinare a acuzaţiilor de deturnare şi vânzare ilegală de petrol, în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro. "Propun ca acest proces să fie oprit. Cred că aceasta ar fi cea mai bună soluţie posibilă pentru ţară şi ar fi legal justificată", a afirmat Hodorkovski, ai cărui avocaţi au invocat, între altele, mai multe vicii de procedură.

ALTE OFICIALITĂŢI

Hodorkovski a mai cerut citarea ca martori a numeroşi alţi oficiali ruşi, între care Igor Secin, actualul vicepremier, precum şi foşti membri ai KGB şi ai armatei, care deţin funcţii importante în stat. Secin, care a rămas o perioadă lungă în umbra Kremlinului, în perioada în care Vladimir Putin era preşedinte (2000-2008), este descris de rudele lui Hodorkovski ca fiind cel care a organizat cercetările împotriva lui.

Acesta este cel de-al doilea proces al lui Hodorkovski, care ajunsese la un moment dat cel mai bogat om din Rusia, după ce, în primul, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală şi i s-au confiscat toate bunurile. "Consider că acest proces nu are nici un sens din punct de vedere legal. Guvernul şi-a însuşit deja Iukos. Veniturile din vânzare au fost deja împărţite (...), nu mai sunt bani de luat", a declarat Hodorkovski în timpul primei şedinţe publice.

REŢINUŢI LA MITING

Poliţia rusă a reţinut câţiva susţinători ai lui Mihail Hodorkovski care protestau în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 38 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Belgia vrea să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în iunie

G4Media acum 51 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE, transmite Agerp

Aproape 50% dintre femeile care lucrează resimt un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an

Adevarul acum 36 minute
Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an, iar o pondere similară (49%, în creștere față de 2023) declară că angajatorii nu le susțin în eforturile de a-și echilibra raportul dintre respo

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°