Totul e la fel pe “Anfield”. Pasiune pînă la extrem pentru fotbal, dragoste pînă la sacrificiu pentru echipa favorită. Şi acest
“You’ll never walk alone” care sună la fel, deşi e cîntat de zeci de ani. Sau poate tocmai de aceea. Dar şi Benitez e acelaşi. Neschimbat în ceea ce priveşte concepţia sa despre fotbal. Mai important e să nu iei gol decît să dai, mai bun un egal decît un eşec, în special la un duel cu dublă manşă. Cum şi Mancini e o copie aproape fidelă a lui Benitez în
privinţa stilului, prea mult spectacol n-avea cum să fie.
La Mancini e într-un fel de înţeles, pentru că a jucat în deplasare, iar din minutul 30 a făcut-o în 10 oameni după eliminarea lui Materazzi pentru două “galbene”, cam forţate amîndouă (a compensat arbitrul belgian la penaltyul neacordat pentru henţul lui Vieira din minutul 61). Dar la Benitez? În mijlocul unui val de critici, spaniolul a ţinut-o pe a
lui. Cunoscut ca un tip extrem de riguros, care pregăteşte în cel mai mic amănunt partida, Benitez a părut încurcat de eliminarea lui Materazzi şi n-a reacţionat nici măcar după pauză. E greu totuşi de înţeles fixaţia sa pentru plasarea lui
Gerrard în banda dreaptă, ori pentru păstrarea lui Xabi Alonso pe banca de rezerve, cînd un mijloc Gerrad-
Mascherano-Alonso egal determinare-forţă-eleganţă. Abia în minutul 65 a mutat şi Benitez, trecînd direct la un 1-4-2-4,
cu Babel şi Kuyt în benzi, Torres şi “prăjina” Crouch în faţă. Şi apoi Pennat în locul lui Babel şi mutarea lui Kuyt în stînga, pe picior schimbat. Şi s-a văzut, căci Kuyt a deschis scorul, cu dreptul din 14 metri lateral stînga, minge deviată. Iar Gerrard, din centru, a marcat pentru un 2-0 care face din Liverpool mare favorită pentru retur. E rîndul lui Mancini să
arate cum ştie să atace şi să dea trei goluri. Ceva şi despre Chivu. A început fundaş stînga şi a cam fost tero