Europarlamentarul Cristian Preda cere să cadă capete în PDL, după clarificările Curţii Constituţionale privind comasarea alegerilor. De asemenea, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, vorbeşte despre “consecinţe negative”.
Cristian Preda susţine, într-o postare pe blogul personal, că ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare nu a fost doar “o proastă situare în raport cu Constituţia, ci şi o greşeală politică gravă“, transmite Agerpres.
“Decizia Curţii Constituţionale referitoare la comasare a fost publicată. Aspectele legale nu lasă loc pentru discuţii: prelungirea mandatului aleşilor locali nu poate avea loc decât în condiţii de calamitate, iar interdicţia de a candida într-un scrutin fiindcă simultan are loc şi un altul e o încălcare a drepturilor fundamentale. Ideea comasării nu a fost doar o proastă situare în raport cu Constituţia, ci şi o greşeală politică gravă. Cine şi-o asumă? Personal, nu ştiu cine a născocit-o. În democraţie, responsabilitatea înseamnă nume şi prenume. Ar trebui să le aflăm, măcar în ceasul al 12-lea…”, afirmă Cristian Preda în postarea de pe blog.
La rândul său, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, la Bistriţa, că declararea neconstituţională a legii prin care s-a dorit comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare “este o chestiune care are consecinţe negative” asupra Partidului Democrat Liberal şi coaliţiei de guvernământ.
“Categoric, declararea neconstituţională a unui act normativ pe care Puterea şi PDL l-au susţinut şi l-au trecut prin Parlament nu este un lucru care să nu te afecteze. Este o chestiune care are consecinţe negative. Noi am analizat printr-o anumită prismă constituţionalitatea acestui act normativ, judecătorii, care sunt suverani, au avut alte unităţi de măsură. Ei sunt suverani, şi nu noi”, a spus Ioan Oltean.
Curtea Constituţiona