Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mită pentru transportul morților

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 decembrie 2011 ·

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată patru foști directori din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” Bucureşti, fiind acuzați de diferite fapte de corupție. Sursa: Codrin Prisecaru

Astfel, în 2009, Monica Răduţ, fost director administrativ al institutului, alături de Adrian Răzvan Mocanu, manager al Institutului în perioada iunie 2009-decembrie 2010, Mihaela Vasilescu, fost şef serviciu achiziţii în cadrul instituţiei şi Doiniţa Goicea, fost şef serviciu financiar-contabilitate au decis achiziţionarea ilegală a mai multor servicii de la diferite societăţi clientelare. În schimb, cei patru cereau şi primeau diferite bunuri.

Omul bun la toate

Mai toate contractele de achiziţii erau intermediate de Mihai Cucu, persoană din anturajul lui Răduţ. În cadrul contractelor, Răduţ, Vasilescu şi Goicea Doiniţa au asigurat decontarea unor servicii neprestate. În 2010, pentru atribuirea unor contracte de servicii de transport decedaţi şi pentru a prelungi valabilitatea acestora prin acte adiţionale în condiţiile majorării nejustificate a tarifelor (de circa trei ori faţă de valoarea din decembrie 2009), directoarea Răduţ a cerut şi primit de la administratorul unei firme 21.000 de lei.

Asistenta polivalentă

În perioada amintită, toate achiziţiile au fost coordonate de asistenta medicală Vasilescu (care a fost avansată din funcţia de responsabil achiziţii în funcţia de şef birou achiziţii) şi controlate de directorul executiv Răduţ. Pentru efectuarea controlului financiar a fost desemnată Goicea, şef serviciu financiar, ulterior aceasta fiind avansată în funcţia de director economic.

Prejudiciul cauzat Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" prin încheierea contractelor păguboase este de 2,6 milioane de lei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 36 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 28 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 32 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 56 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 14 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°