Nota 10 pentru pâine şi sărutări de la mama Boem – persoană cu preocupări artistice care trăieşte dispreţuind convenţiile sociale, regulile. Dar tot boem este numit şi cel care duce o viaţă dezordonată şi plină de privaţiuni. Boem e cel care, cu candoare, caută armonia vieţii, în fiecare clipă. E cel care are puterea de a schimba părerea celorlalţi, despre permanenţa epocii lor.
Paradoxal, ei sunt cei care construiesc scara valorilor timpului în care trăiesc. Poate e o vedere personală a acestui înţeles de cuvânt. Mihailopol era un boem, era definiţia boemului. Trăia într-o dezordine foarte ordonată: poze, filme, aparate, cărţi, hârtii, creioane, cutii, reviste, tablouri, medalii, rame, toate găsite de el într-un minut. Se baza pe intuiţia lui fabuloasă şi numai pe ea.
La 17 iunie 2011, după 29 de ani de când a plecat dintre noi, la Iaşi, la casa Mihai Ursachi, în Copou, doi bărbaţi cu un entuziasm şi o naivitate păstrată de generaţii de la 1848, cu o credinţă religioasă în oameni, pe numele lor Cristian Gafiţescu şi Cristian Ţibu, au organizat o retrospectivă Aurel Mihailopol. Fotografiile lui Mihailopol, pe gardul Copoului, în Iaşiul meu natal, m-au făcut încă o dată să cred că Dumnezeu mă iubeşte mult. Au fost trei zile de beţie spirituală. Fotografiile lui Mihailopol arată duios o Românie fabuloasă, cunoscută şi necunoscută, cu oameni ca nişte „recife de corali” buni, demni şi săraci, dar luptându-se cu viaţa.
În seara vernisajului, publicul era aşa de numeros şi aşa de tânăr, curios şi mirat, foarte mirat, că în comunism s-au făcut şi lucruri bune.
Pe lângă tineri erau multe doamne cu pălării şi rochii uşoare în culori pastel, fete tinere şi frumoase cum numai în Moldova găseşti, toate visau în faţa fotografiilor care aveau peste ani putere.
S-a vizionat şi filmul Dianei-Maria Mihailopol şi al lui Andrei Coruţ „Nota zece pentr
