Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Webber:"Nu sunt din greşeală lider! Îmi doresc foarte mult titlul!"

Publicat in Adevarul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Cu cât sezonul de Formula 1 se apropie de final, cu atât lupta pentru titlu devine din ce în ce mai intensă. Mark Webber este în continuare lider şi crede că echipa sa, Red Bull, este principala favorită la câştigarea titlului pentru că nu a făcut-o niciodată până acum şi acest lucru este motivant.

Înafară de Webber, patru piloţi au şanse reale de a cuceri trofeul, fiind despărţiţi de numai 24 de puncte, în condiţiile în care o victorie este recompensata cu 25 de puncte. Dintre ei, numai Mark Webber şi Sebastian Vettel nu au mai fost campioni, iar primul dintre ei consideră că acest lucru reprezintă un avantaj pentru Red Bull în luptă cu Fernando Alonso, Lewis Hamilton şi Jenson Button.

"Suntem incredibil de infometaţi. Nu că Mclaren şi ferrari nu ar fi, dar noi la Red Bull înţelegem cât de unică este această oportunitate şi suntem incredibil de entuziasmaţi să câştigăm titlurile în acest an. Într-adevăr, Button, Hamilton şi Alonso au câştigat mai multe titluri şi îmi scot pălăria în faţă lor, pentru că este o performanţă incredibilă şi noi toţi de pe grilă am vrea să avem asta. Ei au fost deja acolo, dar nici noi nu conducem campionatul din greşeală. Suntem aici pentru că am câştigat mai multe puncte. Nu poţi să le cumperi, trebuie să le câştigi pe circuit şi intenţionam să adăugăm puncte solide în acest weekend", a mărturisit australianul.

Sebastian Vettel se află fix în aceeaşi ipostază, iar Webber susţine că rivalitatea dintre ei a influenţat foarte mult performaţele sportive.

"Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de când am început să colaborăm cu câţiva ani în urmă. Întotdeauna a fost strâns între noi, iar echipă a dat totul pentru a avea aceeaşi oportunitate de a obţine un rezultat, pentru a învinge Ferrari şi Mclaren în fiecare săptămâna. Pentru asta trebuie să obţii performanţe colective ca grup tot timpul, aşa că lucrurile nu s-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 50 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 35 minute
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 25 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 56 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°