Mărirea taxelor în vremuri de criză nu e doar dovada unei slăbiciuni structurale, ci şi de autodistrugere, din moment ce reduce cererea. Există deficite bugetare bune şi deficite bugetare proaste. Ceea ce doreşte acum guvernul australian, dar nu e dispus să o admită încă, dovedeşte bun‑simţ: să folosească bugetul pe post de pansament pe rănile economiei.
Ceea ce vrea să facă, însă, NSW Australian Labor Party (filiala partidului laburist din statul New South Wales) – care a dat cea mai proastă guvernare locală a naţiunii noastre - e cu totul altă poveste.
Prin sporirea taxelor într‑un stat aflat deja în recesiune economică, guvernul premierului Nathan Rees confirmă bănuielile că “gaura” din bugetul său este într-atât de adâncă, încât nu va fi acoperită nici dacă redresarea economică va reveni. Altminteri de ce s-ar mai fi “agăţat” de proprietarii bogaţi şi de industria cărbunelui pentru a acoperi cât de cât degringolada?
Primul test pentru orice guvernare care permite bugetului să “alunece” în deficit este cum îşi va finanţa extracheltuielile. Guvernul federal a avut avantajul unor datorii reduse, aşa încât poate face faţă unei oscilaţii bugetare şi nu va avea nevoie să se împrumute şi mai mult pentru acoperirea deficitului. Dar bugetul statului New South Wales avea deja deficit înainte ca economia naţională să se clatine, aşa încât acesta trebuie să fie acoperit prin supraîndatorare. Iar datoria se va mări şi va înrăutăţi situaţia, deoarece rata dobânzii va creşte din nou odată cu redresarea economică.
Nu e nicio ruşine să angajezi un împrumut, dacă banii vor fi folosiţi în infrastructură. Dar să te împrumuţi pentru a finanţa bugetul anual e semnul unei slăbiciuni structurale.
Recesiunea este deja aici, iar guvernul federal al lui Kevin Rudd propune politici prudente, de supravieţuire de la o zi
