S-a mai prăbuşit o instituţie în România: instituţia bufonului.
Mă uitam la spectacolul Convenţiei PDL şi la spectacolul despre spectacolul Convenţiei PDL şi nu-mi venea să cred: acolo făcea piruete stilistice, largi volute logice, tumbe politice un personaj care îşi distribuise rolul cel mai onorant: de bufon. Doar că - incredibil! - era un bufon obedient. Mărturisesc că nu m-am putut desprinde de imaginea lui Toader Paleologu. Aerul se îngroşase de truisme triumfătoare, de tartuferii pe muchia gramaticii. Totul părea însă să-l entuziasmeze. Era ceva fascinant în felul în care se mişca, în maniera în care rostea cuvintele, în veselia lui prevenitoare, în glumele fără umor, în trimiterile culturale fără adresă.
Metafora trenului care se îndreaptă în viteză spre un pod rupt - rostită de un candidat care apoi s-a pupat cu mecanicul de locomotivă şi cu naşii - mi s-a părut mai puţin înfricoşătoare decât adjectivele acestui extravertit, agaţat de semnalul de alarmă.
Un bufon obedient? Sinistru ca un rapper conformist.
S-a mai prăbuşit o instituţie în România: instituţia bufonului.
Mă uitam la spectacolul Convenţiei PDL şi la spectacolul despre spectacolul Convenţiei PDL şi nu-mi venea să cred: acolo făcea piruete stilistice, largi volute logice, tumbe politice un personaj care îşi distribuise rolul cel mai onorant: de bufon. Doar că - incredibil! - era un bufon obedient. Mărturisesc că nu m-am putut desprinde de imaginea lui Toader Paleologu. Aerul se îngroşase de truisme triumfătoare, de tartuferii pe muchia gramaticii. Totul părea însă să-l entuziasmeze. Era ceva fascinant în felul în care se mişca, în maniera în care rostea cuvintele, în veselia lui prevenitoare, în glumele fără umor, în trimiterile culturale fără adresă.
Metafora trenului care se îndreaptă în viteză spre un pod rupt - rostită de un candidat care apoi s-a pupat