Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Elena Drăgoi, detectivul particular al cazurilor sociale

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Şi-a început viaţa printre chimişti, apoi s-a rătăcit în tranziţie. Acum pune o picătură din sufletul ei în fiecare caz social pe care-l rezolvă.

După o activitate lungă printre chimişti, Elena Drăgoi s-a trezit cu un maldăr de dosare în braţe, în 2004, când şi-a schimbat locul de muncă. De la probleme strict tehnice, a ajuns să lucreze la cazuri sociale. „M-am rătăcit în tranziţie şi am ajuns la copii. Cred că aşa a vrut Dumnezeu. Acum sunt şeful Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Îmi place ceea ce fac în situaţia în care reuşesc să ajut“, spune ea. Poveşti incredibile Fiecare caz în parte este pentru ea o poveste de viaţă incredibil de dramatică. „La început nu ştiam mai nimic despre subiecte. Am învăţat să fac o anchetă socială şi am realizat că nu există două dosare la fel“, mărturiseşte ea. Elena Drăgoi îşi aminteşte cu drag de un caz al unei femei pentru care a luptat în instanţă. „Era decăzută din drepturi de 10 ani, pentru că, au spus unii, nu are discernământ. Am stat de vorbă cu ea şi mi-am dat seama că i se face o mare nedreptate şi am decis să merg în instanţă. Am avut o satisfacţie enormă când am câştigat“, se mândreşte şefa Serviciului de Asistenţă Socială. Cazuri de suflet O altă situaţie care a marcat-o şi unde s-a implicat a fost la un caz din Deleni. A văzut o amărâtă cum îşi căra bărbatul în spate, ca pe un sac de cartofi, pentru că avea o mână şi un picior amputate. „Am amânat cazul pentru care mă aflam acolo şi i-am ajutat. Am grăbit demersurile pentru ca omul să-şi procure un scaun cu rotile, să-i uşureze traiul. Sunt pătimaşă şi nu pot să nu mă implic“, adaugă femeia. Luptă pentru angajaţi Pentru că şi-a dorit mai mult în domeniul Protecţiei Sociale şi pentru angajaţi, din 2006 a înfiinţat Sindicatul Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copiilor. „Am ieşit cu o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 45 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°