Mănăstirea Căldăruşani oferă celor care o vizitează linişte, frumuseţe şi bucurie, reuşind ceea ce puţine lăcaşuri de cult pot – să apropie de Dumnezeu.
Puternica mişcare isihastă, începută cu multe secole în urmă, este continuată şi astăzi de monahii pe care îi are obştea. Un ostrov despărţit de mal de o fâşie îngustă de apă, la câţiva paşi de foştii Codri ai Vlăsiei, refugiul celor porniţi în bejenie. În aceste locuri pline de farmec a hotărât domnitorul Matei Basarab să ridice sfânta Mănăstire Căldăruşani în cinstea marelui mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Biserica a fost zidită într-un timp foarte scurt, doar patru luni, iar pictura a fost terminată mai târziu. Aici a fost mănăstirea cea mai dragă lui Matei Basarab.
Căldăruşani? O clădire mare şi albă, învăluită de razele soarelui ce toropise întreaga suflare şi părea nelocuită la ceasul când am trecut pe acolo... Noi, orăşenii, oameni moderni, nu vom fi îndrăznit să ne imaginăm vreodată cum ar fi arătat Codrii Vlăsiei întunecaţi de umbră răcoroasă şi fără gunoi sau alte mizerii... În pridvorul bisericii eşti întâmpinat de o parte şi de alta de două morminte vechi, având fiecare aprinse lumânări şi candele. Aici este înmormântat mitropolitul Grigorie Dascălul, într-adevăr unul dintre marii ierarhi pe care Biserica noastră i-a avut în secolul al XIX-lea. Scrierile sale, dar şi curăţenia sufletească l-au impus printre vieţuitorii mănăstirii, dar şi în afara ei ca "pildă de vieţuire duhovnicească şi de înţelepciune sfântă în păstrarea dreptei credinţe şi în tălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu", cum scrie în Tomosul Sinodal privind canonizarea sa din 2006, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. A deprins greaca şi latina la Şcoala de la Sfântul Sava, iar mai apoi tânărul Grigorie a plecat la Neamţ, unde, împreună cu prietenul său Gherontie, a fost călugărit de ch
