Sunteţi licenţiată în engleză şi absolventă, în 1989, a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografie (secţia Regie). Ce v-a determinat să alegeţi aceste două facultăţi?
Ca să fiu foarte sinceră, în ceea ce priveşte filologia, este o alegere făcută devreme. Nu ştiu dacă era o alegere de profesie atunci sau pur şi simplu bazată pe plăcerea de a citi şi pe dorinţa de a înţelege mai bine ce citesc. Sunteţi o generaţie cu totul diferită, alegerile noastre erau mult mai puţine, nu ne gândeam la a ne construi o carieră. Deci aveam criterii exclusiv legate de preferinţe personale, mult mai puţin de oportunităţi şi posibilităţi de carieră. Deci, pe scurt, mi-a făcut plăcere.
Care au fost paşii către o carieră în domeniul resurselor umane?
A fost o trecere printr-un MBA şi pe urmă din MBA direct în Deloitte, deloc cu scopul resurse umane. Am fost recrutată la Deloitte în scopul de a deschide departamentul de consultanţă în România. Asta se întâmpla foarte devreme, în 1992, când eram pe cale să-mi termin MBA-ul şi am văzut un anunţ în ziarul România liberă, cum că Deloitte caută la Bucureşti pe cineva cu care să înceapă dezvoltarea companiei de consultanţă în România. Atunci, Deloitte România avea sediul într-un apartament de două camere şi mai puţin de 10 angajaţi. Am avut interviul cu reprezentanţii companiei, am hotărât că ar fi interesat să colaborăm şi le-am spus că am de terminat un MBA şi că trebuie să mă duc înapoi la Paris.
Cât mai aveaţi din MBA?
Spre un an. Cei de la Deloitte mi-au spus ok, dar am rămas în legătură şi a apărut ideea că ar fi foarte interesant să lucrez la Paris. Sigur, asta era o oportunitate. Adică lucram în timp ce terminam MBA-ul, era fabulos, la o asemenea firmă era de două ori fabulos. Lucrurile s-au petrecut de aşa natură încât nu am lucrat niciodată pentru Europa Centrală, deoarece CEO-ul de pe vr
