Legea referendumului. Parlamentul a decis că orice referendum poate fi validat dacă se prezintă la urne minumum 30% dintre alegători. Iniţial, era prevăzută o prezenţă de 50%.
După ce noua Lege a referendumului a fost aprobată, miercuri, în Camera Deputaţilor, PDL, PPDD şi UDMR au anunţat că o vor ataca la Curtea Constituţională.
Conform noii legi, pentru validarea referendumului este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: prezenţă la vot de 30% din populaţia cu drept de vot (care scade de la 50%), dar şi necesitatea ca 25% din totalul populaţiei cu drept de vot să se exprime pentru una din opţiunile supuse referendumului.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are caracter organic, a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, 73 împotrivă şi două abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.