Când nu moare nimeni pe şosea într-un accident cu vedetă, când niciun divorţ nu se consumă în high-life-ul bucureştean şi nici nu se încaieră copiii pe moştenirea vreunui gurist popular, sunt detonate variantele de criză ale micului ecran: bombele sexy.
Şi e o mare problemă cu ele: în general, nu sunt sexy. În schimb, bombe sunt, căci totul la ele stă să explodeze: sânii împing în muchia decolteului ca grămada la rugby, iar buzele şi pomeţii, de atâta dilatare, ajung să-şi schimbe poziţia geografică pe figură.
După ce au deţinut, un timp, rolul roţii mai mici de rezervă de la maşină - acela de a te duce, timp de o jumătate de oră, până la sfârşitul emisiunii -, au devenit asistente TV, ducând până la perfecţiune nobila arta deprinsă în pagina 5, aceea de a sta. Cum în fiecare mediocritate există o nesecată dorinţă de a se manifesta plenar, atacă pe toate canalele existente fiecare simţ posibil. După câteva prezentări de modă şi participări la emisiuni eliminatorii estivale, truditoarele micului ecran se apucă, spre moartea ciocanului şi a scăriţei, de cântat. Îşi descoperă apoi surprinzătoare valenţe actoriceşti, zbierând prin vreo telenovelă, se mută de pe un post pe altul, colo gătind, dincolo explicându-ţi proiectele de viitor.
Consultaţi-vă memoria de lungă durată într-o chestiune: ce făceau, când s-au înălţat pentru prima oară în atenţia publică, divele de acum? Răspunsul e acelaşi, valabil atunci ca şi acum: nimic. Sau aproape nimic, căci s-a instaurat această părere, care a ajuns să devină axiomă: ele „fac audienţă". Până şi această exprimare arată o pasare de responsabilitate. Niciodată, audienţa nu o „fac" invitaţii, ci postul în cauză, prin diverse metode, dintre care aş enumera banalele idei de conţinut. Invitaţii ajung să genereze interes prin simpla lor prezenţă numai atunci când postul nu e capabil să facă acest lucru. Or, pâ
