Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima ţintă RATATĂ de Becali! Va avea cel mai mare salariu la actuala echipă: "Am vorbit cu el, vrea să rămână"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

Cel mai căutat jucător al campioanei, Liviu Antal (22 de ani), pare tentat să-şi continue cariera la Oţelul. Dacă va semna prelungirea, Antal va fi cel mai bine plătit elev al lui Dorinel Munteanu. Atacantului îi va creşte remuneraţia de la 5.000 de euro la 15.000 de euro pe lună.

Anunţat de Gigi Becali ca şi transferat din vară la Steaua, mijlocaşul dreapta al Oţelului nu se grăbeşte să facă pasul spre Bucureşti. Liviu Antal, care peste câteva zile va intra în ultimele şase luni de contract, este tentat să continue la Galaţi. Cel puţin aşa declară antrenorul Dorinel Munteanu. "Am vorbit cu el şi mi-a spus că vrea să rămână aici. Cât priveşte contractul său, deja este problema conducerii", susţine antrenorul campioanei României.

Semnează luni?

"Prefer să nu vorbesc despre acest lucru până după meciul cu Petrolul, de duminică (n.r. - mâine). Vreau să-mi fac datoria până la capăt, indiferent că voi continua la Oţelul sau voi merge în altă parte. Nu insistaţi, e subiect închis până pe 19 decembrie", completează Antal, cel pe care tehnicianul Benficăi Lisabona, Jorge Jesus, l-a comparat cu fosta vedetă cehă Karel Poborsky.

Se pare că Liviu şi Marius Stan, directorul general al grupării de la Dunăre, vor ajunge la o înţelegere cel mai probabil luni, salariul fotbalistului urmând să fie mărit substanţial. Dacă în prezent atacantul este plătit cu 5.000 de euro lunar, leafa i-ar putea creşte până la 15.000, cel mai mare salariu din vestiarul lui Dorinel!

Dorinel Munteanu anunţă că Antal îşi va prelungi contractul. El va primi 15.000 de euro pe lună la Oţelul

Din câte ştiu, şi Iorga s-a înţeles deja cu Oţelul pentru a semna prelungirea, iar în cazul lui Sîrghi discuţiile continuă

Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul

3 echipe are în CV Liviu Antal până acum: Concordia Chiajna, FCM Tg. Mureş şi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 48 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 29 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°