Un bărbat a murit, marţi, în urma unui accident produs pe DN 7, în localitatea Bârzava, judeţul Arad, şi în care au fost implicate două TIR-uri, un camion şi un microbuz cu pasageri, traficul în zonă fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc pe DN 7, în localitatea arădeană Bârzava, unde, conform martorilor, într-o curbă, şoferul unui TIR nu a redus suficient viteza, iar remorca a derapat, lovind, pe contrasens, cabina unui alt TIR.
În urma impactului, şoferul TIR-ului care circula regulamentar a decedat.
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Arad, comisarul Dorin Goileanu, în accident au mai fost implicate un camion şi un microbuz al cărui şofer a reuşit să evite impactul, însă a ajuns cu vehiculul în şanţ, fără ca pasagerii să fie răniţi.
În urma accidentului, traficul pe DN 7 este blocat, formându-se coloane de maşini de aproximativ cinci kilometri, atât spre Arad, cât şi spre Deva. Traficul este deviat pe DJ 682 Lipova - Săvârşin.
Poliţiştii care fac cercetări la faţa locului estimează că traficul va fi reluat în jurul orei 13.30.
În judeţul Arad a plouat în ultimele ore, iar carosabilul este umed în zona în care s-a produs accidentul, însă poliţiştii spun că şoferul TIR-ului care a derapat este vinovat pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Un bărbat a murit, marţi, în urma unui accident produs pe DN 7, în localitatea Bârzava, judeţul Arad, şi în care au fost implicate două TIR-uri, un camion şi un microbuz cu pasageri, traficul în zonă fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc pe DN 7, în localitatea arădeană Bârzava, unde, conform martorilor, într-o curbă, şoferul unui TIR nu a redus suficient viteza, iar remorca a derapat, lovind, pe contrasens, cabina unui alt TIR.
În urma impactului, şoferul TIR-ului care circula regulamentar a dec