Chiar dacă a întâmpinat numeroase greutăţi şi i s-au pus multe piedici, micul karatist de 13 ani a continuat să practice luptele de contact cu multă determinare. Alin Gorea este un copil pentru care cuvântul „imposibil” nu există. El este pasionat de luptele de contact şi nu a renunţat la acest sport chiar dacă cei care îl înconjoară au făcut tot posibilul să-l convingă să se lase de karate. Băiatul a început să practice luptele din 2006, atunci când s-a înscris la Clubul Sportiv de karate–shotokan JKA, sub îndrumarea lui sensei Dragoş Chiru. Practic, antrenorul său şi familia au fost singurii care l-au sprijinit pe Alin şi i-au oferit toată susţinerea.
Micul campion s-a pregătit din 2006 până acum câteva luni într-o sală din comuna Bod, până când conducerea şcolii, dar şi autorităţiile au decis să le interzică accesul în respectiva incintă. O decizie total hilară, ţinând cont că Alin practică acest sport cu rezultate semnificative, cucerind până în prezent peste 20 de medalii la concursuri interne şi internaţionale. „ Cei care ne-au interzis accesul în sală consideră că luptele de contact nu reprezintă un sport de viitor şi nu dau nici doi bani pe karate ”, spune cu supărare Alin.
Se pregăteşte la Braşov
Chiar dacă este nevoit, de câteva luni, să facă naveta de la Bod la Braşov, copilul nu dezarmează şi spune că nu va renunţa sub nicio formă la sportul pe care îl practică cu multă plăcere: „ Chiar dacă mi s-au pus nenumărate piedici, sunt decis să merg mai departe, fiindcă ador acest sport ”.
Alin este elev în clasa a opta la Şcoala Generală nr. 1 din Bod şi, după cursuri, vine la antrenamente la Braşov. „ Stau cam opt ore la pregătire, în fiecare săptămână. Mai greu îmi este că aştept şi prin autogări, fiindcă nu am legături. Ajung la opt seara acasă, destul de obosit. Am avut dificultăţi la începu