Cornelia Corescu a fost arestată la sfârşitul săptămânii trecute pentru 29 de zile. Şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş e acuzată că a intermediat "o donaţie" de 10.000 de lei în conturile PDL Timiş. Banii erau un favor pentru rezolvarea unor dosare aflate în cercetare de angajaţii ITM Timiş.
ORA 9.46 Din cauza unor probleme birocratice, recursul Corneliei Corescu, şefa ITM Timiş, a fost amânat. Acesta se va judeca mâine sau joi.
Cornelia Corescu, una dintre cele mai importante membre de partid ale filialei locale, va încerca să îi convingă pe judecătorii Tribunalului Timiş că nu reprezintă niciun pericol, astfel că ea poate să fie cercetată în stare de libertate. Şefa ITM Timiş a fost arestată joi seara pentru 29 de zile. În dosarul "bani pentru partid" mai este cercetat şi Vasile Medeşan, patron al grupului de firme "Trident" şi secretar executiv al PDL Timiş, însă acesta nu a primit mandat de arestare, el fiind cercetat în stare de libertate, însă cu interdicţia de părăsire a Timişoarei. Procurorii au cerut reexaminarea deciziei instanţei în cazul lui Vasile Medeşan.
GALERIE FOTO: REŢINERI ÎN DOSARUL "BANI PENTRU PARTID"
Cornelia Corescu a fost reţinută miercuri noaptea pentru 24 de ore, ea fiind acuzată de trafic de influenţă şi abuz în serviciu. 24 de ore a ajuns să petreacă după gratii şi Vasile Medeşan, patronul grupului de firme Trident din Timişoara, care a intermediat o donaţie de 10.000 de lei în contul filialei politice de care aparţine. Victimă a fost patronul unei firme de construcţii. Conform DNA, Vasile Medeşan a aflat că patronul unei firme din Variaş are probleme cu ITM Timiş. Omul de afaceri şi politicianul i-a propus patronului din Variaş o înţelegere: dacă donează 10.000 de lei la partid, atunci întreaga anchetă va fi închisă.
Cornelia Corescu, şefa ITM Tim