Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marinarii noştri au căzut iar în mâinile piraţilor somalezi

Publicat in Libertatea, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Piraţii somalezi au capturat, luni, în Golful Aden, cargoul St. James Park, sub pavilion britanic, având 26 de membri ai echipajului la bord, printre care români şi bulgari, a declarat, ieri, un oficial maritim britanic.

Cargoul St. James Park, ce transporta substanţe chimice, se îndrepta luni, când a fost capturat de piraţii somalezi, din Spania spre Thailanda. În Golful Aden însă, zona cea mai fierbinte de acţiune a piraţilor din Oceanul Indian, nava a fost atacată şi sechestrată, deşi se afla pe o rută maritimă cheie, patrulată de navele internaţionale implicate în lupta antipiraterie. Nţl Choong, un oficial din cadrul Biroului Maritim Internaţional, a declarat că vaporul a trimis un mesaj de urgenţă luni seara, cerând ajutor în contextul unui atac al piraţilor. Mesajul a fost recepţionat de un centru grecesc de salvare, care a avertizat Biroul Maritim Internaţional. Potrivit declaraţiilor lui Chong, echipajul este format din 26 de membri, care provin din România, Rusia, Bulgaria, Filipine, Polonia, Georgia, India şi Turcia.

Din echipaj fac parte doi conaţionali

Căpitanul vasului este rus, iar adjunctul lui este bulgar. Ministerul Afacerilor Externe din ţara noastră a confirmat faptul că din echipaj fac parte un căpitan secund şi un cadet din Constanţa. Între timp, Prodan Radanov, directorul companiei bulgare Zodiac, care a angajat cinci bulgari aflaţi pe vas, a declarat că se va lua legătura, probabil, în decurs de 48 de ore, cu piraţii somalezi care au capturat cargoul britanic. Anul acesta, alţi 21 de marinari români care făceau parte din echipajele a patru nave au fost ţinuţi în captivitate de piraţii somalezi. În prezent, doar unul mai este prizonier pe petrolierul Maran Centaurus, sub pavilion grec, care e ancorat, din 28 noiembrie, în largul Haradhere, un refugiu al piraţilor. Cei cinci români,

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 25 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 5 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum o ora
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°