Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanghelie, șef de campanie la PSD București: M-am gândit la demisia din partid, dar au contat cei 20 de ani de muncă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 aprilie 2012 ·

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a gândit să-și dea demisia din PSD, după ce a fost îndepărtat din fruntea organizației de București, mai ales că, având un renume în Capitală orice partid l-ar fi primit cu brațele deschise. Totuși, edilul sectorului 5, susține că au contat cei 20 de ani de muncă în PSD pentru nu a face acest pas. Mai mult, din postura mai nouă de director de campanile al PSD București, Vanghelie a estimat că mulți dintre cei care au părăsit partidul, precum Aura Vasile, se vor întoarce în sânul partidului.

"Am avut supărări foarte multe, m-am gândit, dar m-am gândit de 20 de ori. Este vorba de 20 de ani de muncă, nu e vorba de a pleca undeva să iau ceva. N-am nevoie, dacă era să iau ceva până acum negociam și eu ca toți primarii care vin aici, pleacă mâine dincolo și puteam să iau și eu bani foarte mulți. Vreau să fiu lipsit de modestie, eu în București cu bune sau cu rele, cu almanahe sau fără almanahe, sunt Marian Vanghelie și sunt complicat, oricine și-ar dori să mă aiba în partid. Nu m-a interesat și nu mă interesează. Pe perioadă lungă voi câștiga clar și definitiv", a spus Vanghelie, la B1Tv, întrebat dacă nu a fost tentat să-și dea demisia din partid, după ce a fost înlaturat de la șefia PSD București.

El s-a referit și la social-democrații care au decis să părăsească în trecut partidul, precum Aura Vasile.

"Eu n-o consider plecată, să fiți mai atent, poate o s-o vedeți alături de noi în echipă. S-a supărat un pic, dar ea o să vină înapoi, vă asigur eu, pun pariu", a susținut Vanghelie. În ceea ce privește alte plecări, inclusiv a Oanei Mizil, Vanghelie a precizat că, inclusiv din discuțiile lui cu Victor Ponta, rezultă ca se dorește ca, "într-o formă sau alta", să fie toți aduși înapoi.

El a admis ca este un om extrem de orgolios și că au existat tensiuni cu actuala conducere a partidului, mai ales că nu a făcut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 16 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 16 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°