Grigore Cartianu: "Majoritatea actorilor politici au coborat stacheta limbajului in aceasta batalie cruciala pentru Romania".
Sforarul PSD a adus dialogul politic in civilizatia pesterii. Se intampla in primavara anului 2005, in studioul emisiunii „Nasul” de pe B1 TV. Incoltit cu intrebari incomode, Ioan Becali - impresarul care invartea fotbalul pe degete la acea vreme - a erupt ca un vulcan pestilential.
„Nespalatule!”, „mirosi a transpiratie!”, „saracule care esti!”, se auzea - la adresa sus-semnatului - din gura de canal echipata in costum Armani.
Colegii din studiou, Radu Moraru si Catalin Tolontan, au paralizat. Le-a fost, omeneste, imposibil sa gaseasca o replica potrivita unui asemenea grobianism. Pentru ca, in astfel de situatii, nu exista replici potrivite. Orice ai spune, e jenant. Agresorul din fata ta stie ca televizorul are culoare, are sonor, nu insa si capacitati olfactive.
De aceea, minciuna din studiou nu poate fi detectata de telespectatori decat, eventual, prin judecata bunului-simt.
Dupa o vreme, macinat de remuscari, Ioan Becali m-a sunat pentru a-si cere scuze. I le-am acceptat si le-am publicat in ziar, gasind ca un gest barbatesc, fie el si tardiv, poate fi inceputul despartirii de civilizatia pesterii.
Apoi am si uitat acel episod. Mi-am amintit de el joi seara, la schimbul de replici dintre Traian Basescu si Viorel Hrebenciuc. „Pe unde trece el, miroase a frauda, a combinatii care depasesc bunul-simt”, a declarat Basescu.
„Il sfatuiesc sa se spele si sa nu mai miroasa a transpiratie”, a replicat Hrebenciuc, in cel mai pur stil Ioan Becali. Cu diferenta ca el, „guzganul rozaliu” - cum la numit Cristian Tudor Popescu la ruperea ziarului „Adevarul” -, nu-si va cere scuze niciodata. Si revin la momentul 2005. Imediat dupa emisiune, a sunat telefonul lui Radu Morar
