Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Un singur premiu pentru elevii vrânceni, la concursul InfoEducaţie de la Gălăciuc

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 3 august 2013 ·

Elevii vrânceni au obţinut un singur premiu în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Concursului Naţional Interdisciplinar „InfoEducaţie”. Este vorba de o menţiune la secţiunea soft educaţional, care a fost acordată elevilor Andrei Cristian Diaconu şi George Daniel Ghibirdic, ambii de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu. Ei a participat la concursul „InfoEducaţie” cu lucrarea „Mişcări mecanice”. Locul I la această secţiune a fost câştigat de Adrian Pop, elev la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, cu lucrarea „Castele - de la începuturi până la decădere”.

La secţiunea web, au fost declaraţi câştigători elevii de la Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” din Iaşi, cu lucrarea „LIIS.ro”. La secţiunea multimedia, premiul I a fost acordat echipajului de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Bucureşti, cu lucrarea „Adolescenţa ProMotion”. Lucrarea „Teenosaurus” prezentată de un grup de elevi ai Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani s-a situat pe ultimul loc la această secţiune, cu un total de 52,8 puncte.

La secţiunea roboţi, judeţul nostru nu a avut înscrisă în concurs nicio echipă. Premiul I a revenit elevului Vlad Petrescu, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti, cu lucrarea „Xtion Arm”. De asemenea, nici la Soft Utilitar judeţul nostru nu s-a înscris cu nicio echipă, iar premiul I a fost obţinut de Petru Cătălin Dimitriu, de la Colegiul Naţional „Vasile Alexandri“ din Galaţi, cu lucrarea „Soft conversational”.

Secretarul de stat Cristian Cosmin i-a încurajat pe elevi să rămână în ţară

Printre numeroşii oaspeţi care au onorat cu prezenţa competiţia s-a numărat şi ministrul secretar de stat în cadrul Ministerulului Tineretului şi Sportului, Cristian Cosmin. Acesta a promis, la Gălăciuc, că ministerul pe care îl reprezintă va investi în modernizare

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 58 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°