Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a stins din viaţă fostul director al BRD Alba. A activat 40 de ani în sistemul bancar

Publicat in Adevarul, marți 27 septembrie 2011 ·

De numele lui Petre Munteanu, născut la 12 mai 1936, se leagă dezvoltarea Băncii de Investiţii din Alba, care după 1990 şi-a schimbat numele în Banca Română pentru Dezvoltare. Munteanu a activat în sistemul bancar nu mai puţin de patru decenii.

Petre Munteanu şi-a început activitatea ca inspector la Banca de Investiţii în judeţul Hunedoara, în 1958. Zece ani mai târziu, ajunge în Alba la aceeaşi instituţie bancară. Performanţele profesionale de care a dat dovadă Petre Muntean l-au propulsat în 1975, la ocuparea funcţiei de director adjunct al Băncii de Investiţii.

Culmea carierei a atins-o în 1990, când a devenit director plin la sucursala din Alba a Băncii Române pentru Dezvoltare. Bancherul s-a aflat în această poziţie până la 1 mai 1998, când s-a pensionat, după patru decenii de activitate bancară. Prietenii apropiaţi şi foştii colegi îl descriu ca un om cu o înaltă ţinută morală şi prestanţă profesională, care s-a bucurat de aprecierea celor din jur.

„L-am cunoscut foarte bine pe Petre Munteanu încă din anul 1978, când eu am intrat în sistemul bancar, la Banca de Investiţii, cum se numea atunci Banca Română pentru Dezvoltare. Am fost sub directa lui îndrumare, în sensul că se ocupa de inspectori, în special de cei care monitorizau activitatea marilor constructori din Alba: ACH, TCMM, Institutul Judeţean de Proiectare. Noi, ca inspectori monitorizam totul, de la activitatea de producţie la fondul de salarii. Colaborarea cu Petre Munteanu a fost una foarte bună, constructivă. Am participat alături de dânsul la marile evenimente la care Banca a fost parteneră“, a spus Mihailă Pădurar, fost coleg de muncă, care a ţinut legătura cu Petre Munteanu chiar şi după ce acesta s-a pensionat în 1998.

Petre Munteanu a fost înmormântat la Alba Iulia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 13 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 45 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 18 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 44 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 14 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°