Consorţiul Universitaria, format din cinci dintre cele mai mari universităţi din România, solicită evaluarea instituţională clară în scopul diferenţierii pe criterii valorice a instituţiilor de învăţământ superior, motivând că, în prezent, sunt judecate, nedrept, pe "criterii egalitariste", se arată într-un comunicat de presă.
Din Consorţiul Universitaria, care cere ca noua ierarhizare a instituţiilor din învăţământ superior la care se lucrează acum să se facă pe criterii diferite, fac parte Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi.
În cadrul reuniunii de la Iaşi a Consorţiului Universitaria, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii celor cinci universităţi au decis să îşi unească eforturile pentru a realiza o clasificare efectivă a instituţiilor de învăţământ superior, se arată într-un comunicat de luni.
"Instituţiile de învăţământ superior din România sunt judecate, în mod nedrept, pe baza unor criterii egalitariste", a declarat rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, în deschiderea lucrărilor Consorţiului Universitaria.
Potrivit sursei citate, în SUA, dintre cele 4.000 de instituţii de învăţământ superior, doar 225 au dreptul de a organiza studii doctorale, în timp ce în Marea Britanie universităţile care pot oferi studii de doctorat reprezintă puţin peste 20% din numărul total al instituţiilor de învăţământ superior.
"Prin comparaţie, în România, toate cele 49 de universităţi publice au dreptul nediscriminatoriu de a organiza studii doctorale", a subliniat rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Vasile Işan.
Reprezentanţii elitelor
Reprezentanţii universităţilor au căzut de acord că este nevoie de o iniţiativă comună pentru ca diplomele să