Regizorul a realizat un număr mare de filme istorice. Dar cât adevăr prezintă peliculele sale? „Adevărul“ trece în revistă câteva filme faimoase şi demontează miturile legitimate de cinematografia comunistă

Admirat şi hulit totodată pentru filmele pe care le-a regizat, Sergiu Nicolaescu va intra în istoria cinematografiei române. Peliculele sale au umplut până la refuz cinematografele înainte de revoluţie, dar au legitimat şi falsurile istorice procesate de activiştii comunişti. Creaţia lui Sergiu Nicolaescu s-a împletit cu politica naţionalistă a lui Nicolae Ceauşescu. Regizorul a profitat de oportunităţile create de regim şi, alături de scenaristul Titus Popovici, a realizat pelicule care hiperbolizau anvergura domnitorilor români sau îi plasau pe comunişti în centrul luptei antifasciste. Dincolo de divertisment şi de amintirea anilor când se stătea la coadă pentru un bilet la „Cu mâinile curate“, rolul „educativ“ al acestor filme a fost mai degrabă toxic. Profesorul Marius Diaconescu semnala acest pericol într-un interviu acordat revistei „Historia“: „Românul din ziua de azi învaţă mai multă istorie de la televizor şi din filme decât din cărţile de istorie“.

1970: MIHAI VITEAZUL - „UNIFICATORUL“

Peliculele regizate de Sergiu Nicolaescu nu au fost gândite ca filme documentare şi nici nu trebuie utilizate ca materiale didactice. Cea mai eronată reprezentare a unui personaj istoric se regăseşte în „Mihai Viteazul“ (1970). În film, domnitorul îi învinge pe turci intrând în luptă fără armură, în cămaşă şi cu barda în mână. Producţia cinematografică îl prezintă a fi învingătorul de la Călugăreni.

În realitate, Mihai Viteazul a dominat bătălia până la un moment dat, după care, spre seară, s-a retras de pe câmpul de luptă. A lăsat oraşele Bucureşti şi Târgovişte pradă otomanilor şi s-a retras în munţi pentru a primi ajutor din Ungari