Tânărul care în luna iunie a înjunghiat mortal un preot, în Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" din Focşani, a fost internat la Spitalul de psihiatrie pentru măsuri de siguranţă Grajduri, judeţul Iaşi, după ce s-a stabilit că acesta nu a avut discernământ în momentul comiterii crimei, potrivit Mediafax.
Florentin Puşcoiu, tânărul care l-a ucis pe preotul Tudor Marin, într-o biserică din Focşani, a fost transferat de la Spitalul de Urgenţă din Focşani, unde era internat la secţia de psihiatrie, la Spitalul de psihiatrie pentru măsuri de siguranţă Grajduri, judeţul Iaşi.
"Bărbatul a fost internat la sfârşitul acestei săptămâni la noi", a declarat, duminică, medicul Dorin Chira, managerul spitalului din Grajduri.
Florentin Puşcoiu a fost transferat cu ambulanţa de la Focşani la Iaşi, fiind escortat de poliţişti.
Tânărul a fost scos de sub urmărire penală după ce medicii au stabilit că nu a avut discernământ în momentul comiterii crimei
Expertiza efectuată de către membrii comisiei de la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti a arătat că bărbatul suferă de schizofrenie paranoidă şi că acesta nu a avut discernământ în momentul comiterii crimei.
Drept urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a decis scoaterea de sub urmărirea penală a lui Florentin Puşcoiu, precum şi sesizarea instanţei cu luarea, provizorie, a măsurii de siguranţă a internării medicale.
Tribunalul Vrancea a admis cererea procurorilor şi a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi internarea imediată a bărbatului într-un institut de specialitate.
În 16 iunie, preotul Tudor Marin, parohul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Focşani, a fost ucis în lăcaşul de cult de tânărul de 30 de ani. Tânărul a venit la preot cerându-i să-i explice câteva pasaje din Biblie, moment în care l-a înjunghiat mortal pe paroh cu un cuţit î