Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lui Basescu i-a iesit din nou

Publicat in HotNews, miercuri 23 martie 2005 ·

A devenit deja un obicei al noii Administratii Prezidentiale. De cate ori Traian Basescu repurteaza un succes extern, victoria vine prin satelit. Intr-o transmisie directa. Asa s-a intamplat si acum, la Berlin. Cancelarul Gerhard Schröder nu a avut nici una dintre reactiile de care se puteau teme oficialii romani.

Nu a mustrat suficient de taios Bucurestiul, pentru abordarea prea accentuata a politicii externe cu Washingtonul, uneori in contrasens cu Uniunea Europeana si nici nu a insistat excesiv pentru contractul controversat EADS, al securizarii frontierelor care, daca s-ar face, ne-ar costa un miliard de euro. Mai mult decat dublu, in raport cu pretul real. Iar beneficiare ar fi firme germane.

Dimpotriva. Invingandu-si cu adevarat, pentru prima data, reticenta, Germania devine un avocat al aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. Abia acum avem certitudinea absoluta ca la 13 aprilie, la Bruxelles, vom primi votul majoritatii parlamentarilor europeni. Inclusiv al popularilor care, neavand un corespondent serios la Bucuresti, sunt mai suparati.

Este un succes indiscutabil al Romaniei. Sa vedem in ce conditii l-a obtinut Basescu. Si cu ce pret.

Mi-e greu sa-mi dau seama care va fi momentul - daca nu cumva el s-a consumat deja - in care Traian Basescu va intelege ca succesele politicii externe romanesti nu cad din cer. Ele nu vin, pur si simplu, fiindca invingatorul alegerilor se numeste Basescu. Sau pentru ca la Guvern se afla o coalitie dominata de Alianta DA, pe care noul sef al statului a impus-o, la limita.

Nimeni nu primeste coronita in viata internationala dupa numai cateva luni de la alegeri, pentru simplul motiv ca a obtinut victoria. Sau pentru cateva declaratii de bune intentii. Oricat de socante ar fi acestea.

Romania este bine cotata si are sanse certe de a intra in

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 58 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 6 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°