Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: Victor Ponta dă cu noroi în măsurile pe care le cerea când era în opoziţie

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 august 2013 ·

UPDATE. Fostul premier Emil Boc afirmă că Victor Ponta "aruncă cu noroi în măsurile pe care le solicita când era în opoziţie", respectiv diminuarea cotei unice, reducerea CAS şi mărirea salariului minim, informează Mediafax.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că atitudinea lui Victor Ponta demonstrează "lipsă de respect".

"Victor Ponta aruncă cu noroi în măsurile pe care le solicita, când era în opoziţie, Guvernului pe care l-am condus, şi reducerea cotelor la CAS, şi diminuarea cotei unice, cerută de liberali, şi mărirea salariului minim, erau în fiecare zi măsuri cerute de fosta opoziţie, actuala guvernare, şi atunci nu le critica, astăzi le tratează într-o nouă manieră: «Ştiţi, trebuie să tăiem pensii şi salarii ca să putem aplica aceste măsuri». Asta demonstrează lipsa de respect a lui Victor Ponta pentru ce înseamnă locurile de muncă şi investiţiile din această ţară. Dacă avem o emblemă a acestei guvernări, până acum avem emblema pierderii locurilor de muncă şi a investiţiilor în economie", a spus Emil Boc.

Potrivit acestuia, dacă se iau bani de la investiţii pentru a fi daţi în altă parte, nu pot fi locuri de muncă.

"În 2011, aşa cum au fost vremuri de criză, românii au avut cea mai mare parte a PIB-ului alocată investiţiilor din UE. Acela a fost şi motivul pentru care economia a crescut la 2,2 la sută în 2011, iar rata şomajului a fost sub rata europeană. Cât timp iei bani de la investiţii să dai în altă parte, nu poţi aştepta să ai locuri de muncă şi o creştere a nivelului de trai pe termen mediu şi lung", a adăugat Emil Boc.

Premierul Victor Ponta declara, luni, că USL încurajează dialogul cu opoziţia, în special pe teme economice, fiind dispusă să aibă întâlniri cu reprezentanţii opoziţiei pentru a discuta propunerile avansate de aceasta.

El menţiona că a tratat cu seriozi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 2 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum o ora
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters.

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați

HotNews acum 36 minute
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează A

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 3 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

12°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°