După războiul declaraţiilor dintre liderii AIE, deputaţii se adună vineri la prima şedinţă a sesiunii de primăvară-vară. Analiştii susţin că întrunirea ne-ar putea arăta cum se vor aranja piesele pe eşichierul politic.
Decizia de a se întruni a fost luată la Biroul Permanent cu votul deputaţilor liberal-democraţi şi comunişti, propunerea democraţilor de a amâna cu o săptămână începutul sesiunii fiind respinsă. Parlamentarii vor audia raportul comisiei de anchetă în cazul incidentului din Pădurea Domnească. Nu va fi examinată însă situaţia de la Banca de Economii, aşa cum au propus liberalii, susţinuţi de democraţi.
De asemenea, va fi pusă la vot excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Legislativului, pe care o ocupă democratul Vlad Plahotniuc. Această iniţiativă a PLDM a fost avizată pozitiv acum două zile, la fel, cu susţinerea PCRM. „Pot să stau comod şi în sala de şedinţe a Parlamentului. Funcţia nu-mi aparţine mie, ci Partidului Democrat. Respectiv, lovitura a fost dată PD-ului. Am negociat personal cu Filat această funcţie, atunci când PLDM a solicitat postul de viceprim-ministru“, a replicat Vlad Plahotniuc.
„Să pună capăt războiului politic“
Între timp, premierul Vlad Filat a dispus crearea unui grup de lucru pentru elaborarea unui nou acord de funcţionare a coaliţiei de guvernare, înaintându-i din partea PLDM pe vicepreşedinţii Valeriu Streleţ şi Vadim Pistrinciuc şi pe ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
La rândul lor, liberalii şi democraţii au răspus că nu acceptă mesaje transmise prin intermediul presei. Mihai Ghimpu a propus un plan de conciliere. „Prim-ministrul Vlad Filat trebuie să-şi retragă declaraţiile făcute la 13 februarie, pe care le considerăm imature sub aspect politic. PLDM şi PD trebuie să pună capăt războiului politic şi să nu escaladeze criza din Alianţă, care riscă să conducă la alegeri anticipate“, şi-a î