Pentru mine, acest gest a fost prima forma de explicitare verosimila a noii noastre conditii politice. Zilele trecute, un post de radio frantuzesc, care transmite de obicei Mozart si Bach, isi intrerupea jurnalul (de obicei foarte scurt si economic) pentru o corespondenta speciala de pe aeroportul din Sofia. Motivul era reprezentat de sosirea infirmierelor bulgare, abia eliberate de temnicerii libieni, dupa tevatura cunoscuta. Probabil ca gestul respectiv (foarte rar!) se datora implicarii presedintelui francez Sarkozy in rezolvarea situatiei. Pe mine, insa, dincolo de orice obiectiv politicianist sau geopolitic, acest eveniment m-a emotionat: am devenit, cum s-ar spune, putin bulgar! Nu sint tocmai genul care cade in lacrimi cind este vorba de "evenimente" mediatice. Si nici nu sint intr-atit de cosmopolit incit sa nu pot dormi noaptea de grija bastinasilor din Amazonia. Pur si simplu, cred ca a fost un eveniment exceptional, din mai multe puncte de vedere.
Urmaream de ceva timp pertractarile legate de cazul celor cinci infirmiere bulgare si al medicului palestinian, care fusesera implicati, cum stim, de statul libian intr-un montaj juridico-politic in cel mai bun stil arabo-totalitar. Am sesizat si eu, ca multi altii, cinismul pur al lui Gadaffi, care se folosea de bietele infirmiere, ca un bandit oarecare, pentru obiectivele lui politice imediate. Banuiam ca pina la urma va trebui sa-i elibereze pe cei sase: procesul fusese scandalos! Dar povestea dura de opt ani si la mijloc era viata unor oameni care n-aveau nici o legatura cu politica, oricare ar fi fost aceasta. Fiecare dintre noi putea fi in locul acestora si din aceasta cauza am trait eliberarea acestora ca pe o cauza personala.
Ar mai fi ceva. M-a miscat interesul Frantei pentru acest caz. Poate ca Nicolas Sarkozy prea vrea sa le faca pe toate si acest lucru il face, natural, antipatic. Totusi, n