Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Băsescu a avut un discurs de dictator în delir, paralizat de frică; este rupt de România

Publicat in Romania Libera, marți 24 ianuarie 2012 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că acuzaţiile aduse de Traian Băsescu la adresa opoziţiei ar arăta că acesta este "un dictator în delir, paralizat de frică" şi că este rupt de România.

Ponta a afirmat că preşedintele este "paralizat de frică" şi lansează acuze la adresa liderilor opoziţiei şi a mass-media.

"Faptul că nu îndrăzneşte să iasă în stradă, în timp ce noi, liderii opoziţiei, am fost înconjuraţi de oameni, l-a adus în în situaţia ca în seara aceasta să exprime un discurs de dictator în delir. Este clar că Băsescu este rupt total de România şi mi-e teamă că va pleca de la putere doar forţat, aşa cum au fost Ceauşescu şi Mubarak", a spus preşedintele PSD.

Ponta l-a acuzat pe Băsescu că a recurs la atacuri la adresa opozanţilor politici exact când "comitea o nouă încălcare a Constituţiei", numindu-l pe Cristian Diaconescu ministru de Externe fără votul Parlamentului.

Preşedintele PSD a apreciat că referirea lui Traian Băsescu la o intervenţie a sa cu românii nu înseamnă nimic concret.

"Un preşedinte care nu are curaj să iasă în stradă şi vorbeşte doar la televiziunea publică sau din palatul lui păzit de SPP este un preşedinte toral rupt de români, aşa că intervenţia de care vorbea nu înseamnă nimic", a mai spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a observat că liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta vor demisiile preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului, adică o ţară neguvernată.

"Îi vedeam pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta care susţin, nici mai mult, nici mai puţin, demisie preşedinte, demisie Guvern, demisie Parlament. Adică, o Românie neguvernată", a spus Băsescu, cu voce tremurândă.

De asemenea, şeful statului a mai spus că că mesajele lansate în prezent de Ion Iliescu, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Mircea Dogaru sunt similare cu cele lansate de f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 25 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 25 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Handbal feminin: Gloria Bistriţa pierde finala European League cu Storhamar Handball Elite

News.ro acum 43 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă duminică, la Graz, de formaţia norvegiană Storhamar Handball Elite, scor 29-27 (14-15), în finala European League. Dunărea Brăila a pierdut finala mică după aruncări de la 7 metri. În uralele

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 47 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum o ora
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 5 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°