Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursă mortală pe linia de tramvai

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Pietonii fac pariuri cu moartea de fiecare dată când traversează un coridor pietonal de pe Şoseaua Olteniţei. O femeie care mergea pe acest culoar a rămas fără un picior în Vinerea Mare deoarece spaţiul care delimitează lucrările la pasajul pietonal, care face legătura între metrou şi Sun Plaza, este foarte îngust.

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi azi dimineaţă vadul mare de oameni care iese de la metrou, traversa „încordat” coridorul îngust de un metru pentru a ajunge la trecerea de pietoni, conştienţi de pericolul pe care îl presupune depăşirea liniei de tramvai.

Şi totuşi, în funcţie de doza de curaj, unii alergau în faţa tramvaiului pentru a nu mai aştepta să treacă vehicolul, iar cei mai îndrăzneţi care se avântau pe-acolo şi erau prinşi la mijloc făceau echilibristică pe lângă gard, ca să fie siguri că nu sunt agăţaţi. „N-aveam ce să păţesc, că m-am lipit de gard. Am alergat, dar ce să fac dacă n-am avut timp să trec”, ne explică Andrei, un puşti teribilist care mai spune că face acelaşi lucru zilnic când iese de la şcoală.

Prinşi la mijloc între maşină şi tramvai

Aceeaşi „siguranţă” este manifestată aproape la unison de către mulţi pietoni grăbiţi, care nici nu se gândesc să ocolească gardul până la cea mai apropiaţă trecere de pietoni. Nu la fel de siguri ar trebui să fie persoanele robuste care se avântă pe-acolo în acelaşi timp cu tramvaiul, pentru că riscă să fie agăţate din mers şi să ajungă sub roţile vagoanelor, dacă nu calculează cu precizie elveţiană dacă încap pe-acolo. „Nu trec odată cu tramvaiul, îmi asigur spatele şi o iau pe linie până la trecerea de pietoni”, spune Claudia, un alt pieton grăbit.

Şi nu doar tramvaiul este singurul pericol care îi paşte pe oameni, în această zonă. Între liniile de tramvai care taie Şoseaua Olteniţei a apărut un gard de sârmă pentru ca şoferii să nu mai întoarcă brusc, pes

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 46 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 49 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°