Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Barbu ar trebui să-și dea demisia pentru declarațiile despre programul anti-HIV

Publicat in Puterea, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Liderul liberal Crin Antonescu este de părere că ministrul Daniel Barbu trebuie să demisioneze pentru declarațiile făcute despre programul de combatere HIV/ SIDA.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a sugerat că Daniel Barbu, ministrul Culturii, trebuie să-și dea demisia de onoare din funcția de ministru ca urmare a declarațiilor făcute săptămâna trecută despre programul de prevenire și combatere a HIV/ SIDA.

Antonescu consideră că este regretabil „că intelectuali adevăraţi, că oameni care au citit atâtea cărţi, şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii”.

„Nu am apucat, din cauza agendei pe care o cunoaşteţi, în fond ziua de ieri ne desparte de acest moment, nu am apucat să discut cu domnul ministru Barbu acest lucru, dar punctul meu de vedere este că aşa ceva, o asemenea declaraţie, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, de orice... sunt de natură să genereze demisia unui ministru, oricât de bun ministru ar fi fost şi oricâte merite ar fi avut”, a declarat Antonescu, citat de Mediafax.

Daniel Barbu, prezent la Craiova, a comparat luni finanțarea Programului Național de Prevenire și Control HIV/ SIDA cu cea a festivalurilor culturale, raportează Agerpres.

„După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înțeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul Festivalul Shakespare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a declarat Daniel Barbu.

Barbu este membru PNL și face parte din Guvernul Ponta prin sprijinul politic acordat de PNL.

Liderul liberal Crin Antonescu este de părere că ministrul Daniel Barbu trebuie să demisioneze pentru declarațiile făcute despre programu

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 46 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 51 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°