Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASTĂZI E ZIUA TA... Monica Ghiurco

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 29 noiembrie 2008 ·

"Viaţa mea a devenit televiziune"

Este perseverentă pentru că nu se lasă când trebuie să ducă o treabă până la capăt. Ambiţioasă pentru că vrea să îşi depăşească permanent condiţia. Altruistă pentru că ţine foarte mult la oameni. Şi norocoasă pentru că a reuşit să ajungă acolo unde şi-a dorit. Vedeta TVR Monica Ghiurco împlineşte mâine 35 de ani.

Desen de Romeo Răileanu

"Pentru mine, sfârşitul lui noiembrie e o perioadă extrem de plină. Muncesc la emisiunile de campanie electorală şi astăzi voi fi la Ora de ştiri. Mâine la vot şi la serviciu, unde voi sărbători cu colegii, iar seara voi ieşi cu soţul şi câţiva prieteni buni. Şi totul va culmina luni cu participarea la recepţia oferită la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu, cu prilejul Zilei Naţionale a României. Invitaţia pe care am primit-o este cu adevărat o surpriză deosebit de onorantă.

Televizorul a fost de mică o atracţie căreia nu i-am rezistat. Mai târziu, pregătirea profesională şi hobbyul s-au întâlnit la modul cel mai fericit. Pot spune că îmi place extraordinar de mult ceea ce fac. Viaţa mea a devenit televiziune şi nu sunt vorbe goale. Sunt perioade întregi din existenţa mea pe care le pot rezuma strângând materialele, pe care le-am realizat şi un morman de ecusoane de presă pe care le am acasă. Poate că ar merita să le pun într-o carte.

Summit-ul NATO de la Praga a fost un moment extrem de important pentru mine ca jurnalist, în primul rând pentru amploare şi semnificaţie. A fost primul succes al unor demersuri politice şi diplomatice de anvergură la care am fost martoră şi despre care am relatat. Au urmat apoi foarte multe transmisiuni live din Brazilia, China, Islanda şi multe alte ţări din Europa. Vizita preşedintelui George W. Bush la Bucureşti etc. Nu pot omite însă un alt moment important, cel în care am prim

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°