Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Marian Oprişan a adus la protest, în Piaţa Unirii, 1500 de oameni

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

Cea de-a cincea seară de proteste de la Focşani s-a dovedit a fi şi cea care a concentrat în Piaţa Unirii din Focşani cel mai mare număr de manifestanţi de până acum împotriva conducerii ţării.

Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, şi-a mobilizat exemplar oamenii şi a făcut un exerciţiu de putere, organizând cea mai amplă manifestaţie la Focşani de când au început protestele.

Avându-i alături pe deputaţii Cristian Dumitrescu şi Angel Tâlvăr, dar şi pe Decebal Bacinschi, forţat să amâne dezbaterea publică pe legea bugetului care trebuia să se desfăşoare la aceeaşi oră cu începerea mitingului, Marian Oprişan şi-a adunat mai mulţi primari PSD din judeţ, care au venit fiecare cu câte 20-30 de persoane pentru a manifesta la mitingul din Piaţa Unirii.

CLICK aici pentru imagini

I-au fost alături şi salariaţii din cadrul instituţiilor bugetare pe care le conduce, respectiv Protecţia Copilului sau funcţionarii din Consiliul Judeţean, dar şi salariaţi din Primăria Focşani, de la CUP, Direcţia de Dezvoltare, Serviciul de Salubritate.

Nu au lipsit nici focşănenii nemulţumiţi de actuala guvernare, chemaţi la protest prin fluturaşe puse azi noapte în toate cutiile poştale din oraş de echipe mobilizate în acest sens.

La staţia de amplificare instalată în faţa Prefecturii şi Consiliului Judeţean, rând pe rând au venit să-şi spună păsurile, sub atenta triere a vicepreşedintelui CJ Dragoş Bîrlădeanu, tineri, vârstnici, şomeri, muncitori,toţi având aceaşi dorinţă: demisia lui Traian Băsescu şi a lui Emil Boc şi declanşarea de alegeri anticipate.

La microfon a vorbit şi un revoluţionar din Constanţa, fost marinar, care spune că l-a cunoscut şi iubit pe Traian Băsescu, dar pe care acum îl urăşte din tot sufletul.

CLICK aici pentru imagini

Marian Oprişan nu a vorbit mulţimii la m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 43 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 18 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°