O tânără speranţă a fotbalului românesc, Andrei Ionuţ Ţugui, a făcut pasul spre un club de top din Serie A, AS Roma.
În vârstă de 16 ani, Andrei Ionuţ Ţugui a schimbat peisajul fotbalului bănăţean cu cel italian. Juniorul legitimat la Banatul Timişoara este considerat drept unul dintre cei mai promiţători jucători din România. Ţugui se va antrena cu Primavera, sub conducerea lui Alberto De Rossi, tatăl lui Daniele de Rossi.
Împrumutul românului la echipa de pe Stadio Olimpico a fost anunţat pe contul de Twitter al lui AS Roma şi preluat de presa italiană. Contractul este valabil până în luna iulie a acestui an, cu opţiune de cumpărare.
AS Roma, pe urmele lui Guardiola
După ce Pep Guardiola a anunţat la Gala de decernare a Balonului de Aur că anul acesta va reveni pe banca tehnică a unei echipe, AS Roma şi-a trecut numele pe lista celor interesate de antrenorul spaniol. Presa catalană scrie că Franco Baldini, directorul general AS Roma, a călătorit până la New York pentru a negocia cu Guardiola.
Avantajul în cazul formaţiei italiene e că prezintă un proiect care nu cere rezultate imediate, precum City sau Chelsea, ci pe termen mediu. Guardiola a evoluat pe Stadio Olimpico în sezonul 2002/2003. Oficialii echipei au declarat că tehnicianul spaniol nu a declinat oferta şi că negocierile sunt în curs. AS Roma ocupă locul şase în Serie A, la 12 puncte de liderul Juventus Torino.