Laurenţiu Reghecampf a suferit primul eşec în meci oficial de la venirea la Steaua. De cealaltă parte, Marius Şumudică a ţinut, prin această victorie, să le dea o palmă celor care îi contestau calităţile sale de antrenor.
Disputat pe ploaie, derby-ul etapei cu numărul 6 din Liga 1 a fost dinamic, cele două rivale împărţindu-şi perioadele de dominare. Steaua a început mai bine, iar Tănase (min. 5) şi Rusescu (min. 11) l-au pus la grea încercare pe Coman. Golgheterul roş-albaştrilor avea să fie periculos şi spre finalul reprizei, însă nici de această dată n-a izbutit să-l învingă pe portarul lui FC Vaslui.
În minutul 52, Chiricheş a pătruns în jumătatea adversă de teren, i-a trimis lui Tănase pe stânga, care a centrat şi Chipciu a trimis din două mişcări balonul în poartă. Steaua a avut şansa desprinderii, însă Chipciu (min. 56) şi Pintilii (min. 58) i-au oferit din nou prilejul lui Coman să se remarce, la ultimul şut mingea fiind respinsă în cadrul porţii echipei moldave.
Ultima jumătate de oră a fost una de calvar pentru Steaua. În minutul 60, la primul şut pe poartă pentru FC Vaslui în acest meci, Celeban a profitat de ezitarea lui Stanca şi a egalat cu o lovitură de cap. Coautor la primul gol, Sânmărtean şi-a adus echipa în avantaj cu un şut-centrare la care Stanca a gafat din nou, ieşind pripit din poartă (min. 85).
Steaua era în genunchi şi după ce Celeban a trimis în bară (min. 87), Marius Niculae a stabilit rezultatul final (min. 88).
Bătaie înaintea meciului
Derby-ul dintre FC Vaslui şi Steaua a fost precedată de o bătaie între suporterii stelişti în urma căreia un tânăr a ajuns în stare gravă la spital.
Totul a pornit de la un fan al roş-albaştrilor confundat de ceilalţi membri ai galeriei cu un ultras vasluian care s-ar fi infiltrat să le fure un steag.
De cealaltă parte, liderii galeriei steliste dau vina pe of