Victor Crivoi Si Razvan Sabau, primii romani care au jucat pe tabloul principal de la Open Romania, au fost invinsi de catre Florent Serra, respectiv Davide Sanguinetti. Cel mai aproape de o Victor Crivoi Si Razvan Sabau, primii romani care au jucat pe tabloul principal de la Open Romania, au fost invinsi de catre Florent Serra, respectiv Davide Sanguinetti. Cel mai aproape de o calificare in turul doi a fost Victor Crivoi, dar, pana la urma a cedat in trei seturi, scor 6-3, 6-7, 1-6 in fata francezului. Victor a inceput prost meciului, pe serviciul sau, Serra reusind sa faca break. Dar, in urmatorul game, romanul s-a revansat si a reusit sa faca si el break. De altfel, pana la 2-2 nici unul dintre jucatori nu reusise sa-si castige serviciul. Crivoi urmeaza la serviciu, dar de aceasta data reuseste sa se impuna pe serviciul sau, apoi mai realizeaza un break si isi adjudeca setul cu 6-3, dupa numai 36 de minute de joc. Chiar daca a gresit cateva lovituri usoare, din centrul terenului, iar scurtele nu i-au iesit, jocul in forta practicat de roman l-a cam naucit pe francezul Serra. Crivoi incepe perfect al doilea set si reuseste un break chiar in primul game, apoi le castiga si pe urmatoarele trei, tabela indicand un neverosimil 4-0 pentru roman. De aici insa Victor a cazut fizic, iar acest lucru s-a vazut cel mai bine in loviturile sale, care au devenit din ce in ce mai moi. Simtind slabiciunea adversarului, francezul Serra incepe sa loveasca nebuneste in fiecare minge si recupereaza punct dupa punct, astfel ca se ajunge la tie-break. Experienta francezului si-a spus cuvantul, acesta castigand tie-break-ul cu 7-4, iar in al treilea set s-a impus, fara probleme, cu 6-1. ,Am cazut fizic. Nu am mai putut. Francezul este un jucator constant, care poate sa loveasca tare atunci cand vrea si greseste putin. Trebuie sa mai lucrez la partea fizica. Nu stiam cum este la acest n