Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sharp deschide birou local în România

Publicat in Adevarul, marți 3 septembrie 2013 ·

Sharp şi-a lansat reprezentanţa locală astăzi, urmând a avea un birou oficial de vânzări în România. Aici ei vor vinde electronice de consum, televizoare, frigidere, soluţii energetice şi alte gadeturi.

Sharp a fost fondată în 1912 şi de-a lungul timpului a produs mai multe inovaţii, printre care primul cuptor cu microunde, primul ecran TFT LCD de 14 inci, în 1988, primul televizor LCD în 2011 (95% din piaţa de televizoare este acum dominată de televizoare LCD şi LED), iar în 2007 a lansat cel mai mare televizor de acest fel, unul de 108 inci.

Firma are 50.429 de angajaţi la nivel mondial, la nivelul lunii mai, iar vânzările nete în anul fiscal încheiat pe 31 martie 2013 au fost de 22,6 miliarde de euro. În România, Sharp lansează televizorul Aquos de 90 de inci, despre care spune că este cel mai mare televizor LED LCD din lume. Preţul acestuia va fi de 60.000 de lei. Cele mai ieftin televizor din gamă este de 700 de lei.

“Decizia de a crea filiala Sharp Electronics din România a fost luată în urma unei serii de observaţii şi analize privind potenţialul pieţei locale. Schimbările economice şi mediul favorabil investiţiilor reprezintă argumente în plus care au influenţat decizia noastră de a extinde afacerile Sharp în România”, declară Jacek Klekowski, Preşedintele Sharp Electronics pentru Europa de Est.

Gama de produse pe care filiala Sharp din România o va comercializa pe piaţa locală include electronice de larg consum şi electrocasnice: televizoare LCD, echipamente audio, frigidere, congelatoare, cuptoare cu microunde, cuptoare cu aburi Steamwave, aparate de aer condiţionat, purificatoare şi umidificatoare de aer.

Dintre produsele oferite de Sharp România, cele mai noi televizoare - AQUOS LED LCD - merită o atenţie specială. Gama de produse din acest an include zeci de modele de înaltă tehnologie, adică televizoare cu o calitate a imag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum 28 minute
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°