Republicanul Mitt Romney, care a abandonat cursa pentru obţinerea învestiturii republicane la alegerile prezidenţiale din SUA, şi-a confirmat sprijinul pentru senatorul de Arizona, John McCain.
Până la momentul retragerii, Romney a câştigat sprijinul a 244 de delegaţi, faţă de 697 care s-au pronunţat pentru John McCain. Pentru a câştiga învestitura, candidatul republican trebuie să se bazeze pe sprijinul a cel puţin 1.191 din cei 2.380 de delegaţi care se vor reuni la Minneapolis-Saint-Paul, în perioada 1-4 septembrie.
Fost guvernator republican de Massachusetts, Mitt Romney, în vârstă de 60 de ani, a fost unul dintre favoriţii dreptei conservatoare. Credinţa sa mormonă a reprezentat un handicap în rândul anumitor creştini evanghelici, care-i consideră pe mormoni ca fiind eretici. El a încercat să seducă acest segment din electorat afişând poziţii ultraconservatoare în legătură cu anumite probleme legate de societate sau de imigraţie, aminteşte Rompres.
„Continui să am punctele mele de vedere, iar senatorul McCain pe ale sale. Însă, în calitate de membri ai partidului republican, suntem uniţi. McCain este capabil să conducă ţara într-o perioadă periculoasă”, a spus Mitt Romney, avându-l alături pe senatorul de Arizona. (A.I.)
Republicanul Mitt Romney, care a abandonat cursa pentru obţinerea învestiturii republicane la alegerile prezidenţiale din SUA, şi-a confirmat sprijinul pentru senatorul de Arizona, John McCain.
Până la momentul retragerii, Romney a câştigat sprijinul a 244 de delegaţi, faţă de 697 care s-au pronunţat pentru John McCain. Pentru a câştiga învestitura, candidatul republican trebuie să se bazeze pe sprijinul a cel puţin 1.191 din cei 2.380 de delegaţi care se vor reuni la Minneapolis-Saint-Paul, în perioada 1-4 septembrie.
Fost guvernator republican de Massachusetts, Mitt Romney, în vârstă de 60 de ani, a fost unul