Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTEST ZALĂU: Aproape 200 de persoane au ieşit în stradă la un protest antiprezidenţial, antiguvernamental

Publicat in Gandul, marți 17 ianuarie 2012 ·

Aproape 200 de persoane au manifestat, marţi seară, în centrul municipiului Zalău, împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a partidelor aflate la guvernare, aceasta fiind prima acţiune de protest din oraş, în ultimele zile, transmite corespndentul Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj, Isaia Micle, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că aproape 200 de persoane s-au strâns în centrul Zalăului şi au participat la un protest spontan în faţa Prefecturii, fiind vorba de prima acţiune de acest fel în oraş, în contextul protestelor din Bucureşti şi din restul ţării.

Protestatarii au avut steaguri, fluiere şi pancarte inscripţionate cu mesajele "Hoţii! " şi "Jos Băsescu!". Ei au scandat "Nu vă fie frică, că Băsescu pică!", "Jos Băsescu", "Nu staţi la balcoane / Că muriţi de foame", "Piticul şi chiorul au sărăcit poporul!", "Băsescu la puşcărie!", "Blonda, chiorul şi piticul sunt chemaţi la nenea Nicu".

Printre protestatari s-au aflat studenţi, pensionari, angajaţi din mediul privat şi din instituţiile publice.

Potrivit sursei citate, au fost mobilizaţi 20 de jandarmi, însă acţiunea s-a desfăşurat paşnic.

Sursa citată a menţionat că reprezentanţii IJJ Sălaj au aflat de această acţiune de protest de pe reţelele de socializare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău, Manuela Ghiuruţan, a declarat că la administraţie nu a fost cerută nicio autorizaţie pentru organizarea acestei acţiuni de protest.

Protestul a durat circa o oră şi jumătate.

Aproape 200 de persoane au manifestat, marţi seară, în centrul municipiului Zalău, împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a partidelor aflate la guvernare, aceasta fiind prima acţiune de protest din oraş, în ultimele zile, transmite corespndentul Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 43 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 43 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 43 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 43 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 43 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 43 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°