Municipiul Slatina se numără printre oraşele ţării care au cunoscut un veritabil „boom” după anii ’70, perioadă considerată începutul „anilor de aur” ai urbei de pe Olt. Mai întâi au apărut uzinele, pentru ca, la scurt timp, blocurile de locuinţe să se ridice pe bandă rulantă. Conducerea comunistă de la Bucureşti, ce dorea strămutarea populaţiei de la ţară – la oraş, a urgentat migraţia.

Cartierele Slatinei au început să se dezvolte în forţă de la începutul anilor ’70, la scurt timp de la apariţia fabricilor, urbea de pe Olt mândrindu-se cu unităţi de elită ale industriei naţionale. Fabrici precum cea de Aluminiu (Alro), cea de Rulmenţi, Ţevi, Utilaj Alimentar ş.a. au săltat oraşul în topul naţional şi a urgentat mărirea numărului de locuitori de la circa 40.000 în jurul anilor ’70, la aproape 80.000 de persoane la începutul anilor ’90. În mod logic şi normal au apărut aproape „peste noapte” blocuri cu patru şi zece etaje, majoritatea aproape gata asamblate datorită tehnicii construcţiei cu plăci din ciment. În plus, se muncea zi şi noapte pentru a duce la îndeplinire planurile măreţului lider de la Bucureşti (născut la câţiva kilometri de Slatina, n.a.), pe care oficialii din teritoriu nu mai ştiu ce să facă pentru a-l mulţumi.

În afară de Centrul Istoric din partea de jos a oraşului, care este cel mai vechi cartier din municipiu, în Slatina se evidenţiază de departe cartierul Crişan - cel mai mare, aceasta şi pentru că a fost al doilea după Centrul Istoric. Scriptic, cartierul Crişan cuprinde blocurile din zona aflată vizavi de Spitalul Judeţean (printre cele mai vechi unităţi locative de tip nou, n.a.), Cornişei, Zahana, Unirii, Primăverii. Nu întâmplător cea mai mare piaţă din Slatina este localizată în acest perimetru, este vorba despre Piaţa Zahana.

„Cartierul Crişan a fost primul cartier în adevăratul sens al cuvântului, după noile precepte a