•Acestia vor putea participa la sedinta publica de pe 5 august, cand vor fi impartite ultimele posturi didactice ramase neocupate •Peste 100 de contestatii la concursul national unic
Aproape 230 de suplinitori necalificati au trecut de testarea organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Iasi (ISJ) in urma cu doua zile, castigandu-si astfel dreptul de a participa la sedinta publica de pe 5 august, in cadrul careia vor fi impartite posturile didactice ramase neocupate in invatamantul preuniversitar iesean. Dupa cum a precizat ieri Adrian Bratoi, inspector de personal la ISJ, la testarea suplinitorilor necalificati s-au inscris 305 persoane, majoritatea studenti, absolventi de studii superioare fara diploma de licenta sau licentiati in alte specializari decat cea a posturilor pe care candideaza, 46 dintre acestia renuntand sa se mai prezinte la examen. La cele doua probe ale testarii, examen scris si interviu, au picat alti 33 de candidati, numarul celor promovati ajungand astfel la 226. Dintre persoanele inscrise la testare, 45 au dat testarea la limba franceza, 39 la limba romana, 29 la limba engleza, 28 la educatie fizica, 25 pentru posturi de educatoare, 19 pentru posturi de invatatori, la polul opus situandu-se posturile de filosofie si chimie, cu cate un candidat. Cei nemultumiti de notele de la testarea de luni pot depune contestatii pana cel tarziu astazi, rezultatele definitive urmand sa fie afisate in cursul zilei de maine. Cei 226 de suplinitori necalificati au dreptul de a participa la ultima etapa a repartizarii pe posturile didactice disponibile in judetul Iasi, care avea loc, in sedinta publica, pe 5 august, la ISJ. Ieri, pana seara tarziu, ISJ au primit contestatiile celor care au participat la concursul national unic de joia trecuta, pana la amiaza fiind depuse aproape 110 contestatii. Reamintim ca la concursul de pe 15 iulie au part