Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefii de la 11 asociatii au furat peste 1,2 miliarde de lei

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 27 martie 2000 ·

Comisia de verificare a activitatii asociatiilor de locatari din municipiul Botosani, constituita in baza ordinului prefectului si din care fac parte reprezentanti ai Garzii Financiare, ai Directiei de Finante, ai Prefecturii si ai Termodistributie, a incheiat un raport preliminar cu privire la rezultatele controlului la 11 asociatii. Prima concluzie, foarte putin surprinzatoare, este aceea ca la nici una din cele 11 asociatii controlate lucrurile nu sint tocmai in regula. Astfel, la asociatiile 29, 53, 40, 31, 42, 55, 69 si 59 s-a constatat majorarea facturilor de la furnizori cu sume fictive cuprinse intre 100.000 de lei si 22 de milioane de lei, mai exact la aceste asociatii s-a furat direct din buzunarul locatarului, prin umflarea facturii. La cinci asociatii, 29, 19, 13, 59 si 55 s-a constatat gestiune frauduloasa, cu lipse in casa de respectiv 205,5 milioane de lei, 197,6 milioane, 456,2 milioane, 266,9 milioane si 12 milioane. Absolut toate asociatiile controlate functioneaza dupa cum ii taie capul pe presedinti si administratori. La nici una nu s-au tinut adunari generale ale locatarilor de ani de zile, iar competentele sefilor de asociatie nu sint respectate. In mod arbitrar s-au stabilit drepturi salariale ale angajatilor asociatiei cuprinse intre 750.000 de lei si 1,5 milioane, iar administratorii iau salarii ce ajung pina la 2,5 milioane de lei. Asta inseamna ca, in fiecare luna, fiecare botosanean plateste din buzunarul propriu sume cuprinse intre 1.426 de lei si 7.800 de lei pentru ca cei de la asociatii sa mai ia pe linga ceea ce sterpelesc, si salarii frumoase. Cum salariatii proprii nu puteau fi prea multi la unele asociatii 43, 55, 42, 69 si 31 administratorii au platit sume, cica pentru diverse prestari, in mod cu totul arbitrar unor persoane din afara, bineinteles rude si prieteni. Ca sa va dati seama pina unde s-a ajuns ponderea salariilor din to

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 19 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 17 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 57 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 55 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°