Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum câştigi puterea la serviciu

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Cea mai onorabilă sursă de putere la locul de muncă este să te pricepi foarte la bine la ceea ce faci. Puterea dă dependenţă, poate fi dificil de obţinut şi foarte uşor de pierdut. Dar ne-o dorim cu toţii, într-un fel sau altul, pentru că ne face să ne simţim mai bine în propria piele.

Nevoia de putere apare cel mai evident la locul de muncă, pentru că acolo tindem să ne petrecem tot mai mult timp şi să ducem şi cele mai multe bătălii pentru „supravieţuire". Este concluzia la care a ajuns autoarea americană Karen Burns, care a schimbat 59 de joburi în peste 40 de ani de muncă.

„Stăm toată ziua la serviciu, muncind pentru tot felul de oameni. Unii dintre ei sunt, în cel mai bun caz, dificili, iar în cel mai rău caz, folosesc greşit puterea pe care o deţin, sau cred că o deţin", declară Karen Burns pentru „Adevărul". „A şti care îţi este propria sursă de putere reprezintă o modalitate de a echilibra balanţa, de a te confrunta cu aceşti oameni problematici zi de zi, dar şi ceva care te face să te simţi mai bine în propria piele."

La muncă din copilărie

Karen Burns lucrează de când avea 10 ani. Până la vârsta de 58 de ani a adunat în CV un număr impresionant de joburi: 59 de locuri de muncă, în 22 de oraşe din patru ţări - SUA, Irlanda, Franţa şi fosta Cehoslovacie. A dedicat fiecăruia câte un capitol din cartea sa de sfaturi în carieră „The Amazing Adventures of Working Girl", publicată anul trecut.

Primul ei job a fost să distribuie ziarele în cutiile poştale ale abonaţilor. Apoi a lucrat ca spălător de vase, bonă, a vândut burgeri, ţigări şi gogoşi, a fost contabilă, casieră, secretară, hostess, chelneriţă, profesoară de limba engleză. A avut şi 11 joburi „corporate", dar şi alte 26 de ocupaţii „freelance" - dactilografă, jurnalistă, scriitoare, corectoare şi artistă.

Citeşte şi:

Sexul la serviciu, nevoie sau vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 36 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 10 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°