Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcana europeană

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 martie 2013 ·

Vă aşteptaţi ca bunăstarea dvs şi a familiei dvs să crească după aderarea la UE ? Cam aşa suna o întrebare de sondaj pe la începutul anilor două mii. Pe un slide folosit de mine la multe conferinţe am şi acum răspunsurile de prin 2002-2003, cu România în vîrful plutonului, 98% au răspuns da, deşi nici 50% nu ar fi putut răspunde corect la întrebarea : cum se numeşte entitatea politică la care ţara noastră aspiră să adere ? Ciprul, în schimb, era pe ultimul loc. Cînd, prin 2008, l-am invitat la Berlin pe Donato Chiarini, ultimul şef al Delegaţiei Comisiei UE la noi, care fusese în Cipru chiar în 2004, anul aderării, studenţii mei l-au criticat dur că de ce nu a profitat de condiţionalităţile de aderare pentru a reunifica insula. Ce ocazie mai bună decît să le spui: nu intraţi dacă nu vă reunificaţi ? Atunci, ca şi acum, grecii ciprioţi au făcut doar ce au vrut ei, reunificarea promisă UE a fost votată în partea turcească, dar a căzut la referendum în partea grecească. Nu s-a făcut nici măcar un MCV (să se rezolve în primii trei ani după aderare) şi partea grecească, ajutată puternic de Grecia a intrat fără condiţii în UE. Chiarini, un diplomat versat, de şcoală veche, care era cel mai încercat ambasador UE în conflicte, s-a apărat foarte clar şi cinic. El a spus: păi, ce avantaje aveam eu de negociat ? Ei nu se omorau oricum să intre în Europa, eu a trebuit să le vînd Europa, trăiau liniştiţi din off shore-uri şi paradisul lor fiscal şi erau, dimpotrivă, foarte preocupaţi că o să îl piardă intrînd în UE, şi a trebuit să le dau asigurări, de care de altfel nu eram prea sigur, că vor fi OK.

Dar nu au fost OK. Vina nu e doar a lor, şi nici doar a UE, greu de crezut că o asemenea constelaţie de improbabilităţi putea să se asembleze ca să aducă falimentul prosperei insule cipriote, titluri de stat greceşti care de pe o zi pe alta îşi pierd valoarea, criză globală

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum o ora
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 12 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°