Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: UPDATE: Pasagerii cursei spre Bucureşti, anulate la prânz, au plecat la ora 19.40 cu un alt avion

Publicat in Adevarul, luni 2 noiembrie 2009 · ·

Avionul aparţinând companiei Tarom ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul din Iaşi cu destinaţia Bucureşti la ora 13.00. UPDATE ora 20.20

Pasagerii care nu au reuşit să plece luni la ora 13.00 spre Bucureşti din cauza defecţiunilor tehnice ale aeronavei Tarom au fost îmbarcaţi în alt avion, care a decolat de pe Aeroportul Iaşi în jurul orei 19.40 spre Capitală.

UPDATE ora 19.20

Comandantul Aeroportului Iaşi, Marian Vasile, a anunţat că ieşenii care nu au putut lua avionul spre Capitală la ora 13.00, se îmbarcă la această oră într-o altă aeronavă spre Bucureşti.

 „ O parte dintre cei 44 de pasageri au plecat mai devreme spre Bucureşti fiindcă aveau probleme stringente de rezolvat, iar restul se îmbarcă pe aeronava care va decola la ora 20.00 “, a afirmat Marian Vasile.

Între timp au ajuns la Iaşi şi specialiştii companiei Tarom care au adus piesele de schimb necesare pentru remedierea defecţiunii de la avionul ce fusese programat pentru ora 13.00.

„Încă nu ştim exact ce anume s-a defectat. Specialiştii companiei lucrează la remedierea problemei“ , a adăugat şeful Aeoportului Iaşi.

UPDATE ora 16.40

Călătorii care aşteptau pe aeroport au fost înştiinţaţi de faptul că aeronava care trebuia să decoleze la ora 13.00 nu va mai pleca astăzi spre Bucureşti. Li s-a transmis că o echipă tehnică a companiei Tarom va sosi la Iaşi în această seară pentru a repara avionul, iar cei care vor dori să ajungă la Bucureşti vor putea folosi cursa din această seară, în limita locurilor disponibile.

„Ne-au îmbarcat conform planului şi după câteva minute ne-au spus că trebuie să coborâm pentru că are o defecţiune. Încă nu ştium dacă vom mai pleca spre Bucureşti sau nu“ , a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, unul dintre pasageri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 30 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 24 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°