Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul "Tuzla", faza penală

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Rudele a trei dintre militarii morţi în accidentul de la începutul lunii iulie au dat statul român în judecată şi cer daune materiale în valoare de câte 10 milioane de euro. Sursa: Mediafax

Familiile celor 12 militari decedaţi în tragedia aviatică de la Tuzla susţin că au aflat din presă despre raportul final al Parchetului General, care a stabilit că accidentul a fost produs de o defecţiune tehnică şi a dispus neînceperea urmării penale, şi că niciun oficial al statului nu le-a oferit lămuriri suplimentare.

Trei dintre familiile militarilor morţi au acţionat deja în instanţă statul român şi solicită daune materiale în valoare de câte 10 milioane de euro.

Citiţi şi: Tăcerea de la TuzlaMilitarii morţi în accidentul de la Tuzla, înmormantaţi ca nişte eroi

"Dacă armata era mai exigentă, fiul meu ar fi trăit"

"Sunt nişte semne de întrebare, dacă avionul mai era bun de zbor, dacă se putea prevede defecţiunea, dacă revizia a fost făcută la timp, dacă piesele au fost înlocuite. Trebuie să fie cineva răspunzător pentru toate astea", spune Petre Furtună, tatăl fruntaşului Cosmin Furtună.

"Nu-mi vine să cred, este o bătaie de joc. Mergem săptămâna viitoare la Bucureşti, la Parchetul General, să luăm cu semnătură de primire acest raport final", adaugă printre lacrimi Milica Sărman, mama fruntaşului Vlăduţ Sărman.

La rândul său, tatăl soldatului Cosmin Florescu se întreabă de ce misiunea a avut loc la Tuzla, "pe un aeroport civil, şi nu la Bobocu sau la Bacău, unde se organizau de obicei".

Citiţi şi: “De la ministrul Apărării în jos, toţi sunt vinovaţi. Ăla de l-am împuşcat eu îi belea!”Accidentul aviatic de la Tuzla: Aviatoarea cu suflet de pictoriţăAccidentul aviatic de la Tuzla: Cum s-a salvat pilotul avionului

Familiile locotenentului Liviu Antim, fruntaşului Vlăduţ Sărman şi sol

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°