Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craniul uman găsit pe câmp, trimis la expertiză antropologică

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 24 ianuarie 2013 ·

Craniul uman, găsit marţi dimineaţă pe un câmp din apropierea drumului naţional 2 M, între Focşani şi Odobeşti, a fost trimis la Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru efectuarea unei expertize antropologice. De asemenea, ieri, poliţiştii vrânceni au reluat căutările, ei răscolind întreaga zonă în speranţa că vor găsi şi alte resturi umane, care să aparţină aceleiaşi persoane. Până ieri după-amiază, nu mai fusese găsit însă, nici măcar un os.

Poliţiştii consideră că acel craniu ar putea aparţine unui bărbat, care ar avea mai bine de 50 de ani. Ei nu exclud posibi-litatea ca decedatul să fie vreun om al străzii, care îşi făcea veacul prin zonă şi care să fi decedat la finele anului trecut. Acoperit de zăpadă, craniul a fost găsit abia marţi.

Reamintim că marţi dimineaţă, paznicul unei societăţi comerciale din zonă a observat un câine care rodea ceva. Ştiind că animalul îl aşteaptă în fiecare dimineaţă la intrarea în curtea societăţii, omului i s-a părut ciudat faptul că acesta nu l-a întâm-pinat. S-a îndreptat spre câine, iar când a ajuns în dreptul animalului a văzut că rodea un craniu uman. „Am văzut câinele că rodea aici. Am lăsat geanta la birou şi când am venit la poartă, câinele era tot aici. Am venit de curiozitate să văd ce aduce, că el mai vine cu oase, şi am văzut osul rotund. Am sunat la poliţie şi am anunţat. M-au luat fiorii când mi-am dat seama că e de om“, povestea, marţi, paznicul Maricel Spulber. Acesta a sesizat poliţia, iar la faţa locului s-au deplasat mai mulţi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Focşani, de la Criminalistică şi Serviciul de Investigaţii Criminale.

Poliţiştii aşteaptă acum concluziile legiştilor pentru a afla dacă aparţine unei persoane de sex feminin sau masculin, cam ce vârstă ar fi avut persoana, dar şi vechimea osului. Abia după ce vor primi rezultatele, poliţiştii vor putea continua ancheta.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°