Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesor de limba romana despre scandalul de la Evaluarea Nationala: Mi-am amintit de perioada comunista, cand se anuntau in plenarele C.C. recolte remarcabile la hectar, in vreme ce populatia traia la limita subzistentei

Publicat in HotNews, luni 1 iulie 2013 ·

Scandalul subiectelor prea usoare de la Evaluarea Nationala 2013 ia amploare. Procentul mare al elevilor cu note peste 5, precum si cresterea procentului de note mari l-au determinat pe un profesor din Cluj Napoca sa scrie un text acid la adresa organizatorilor examenului. "V-ați gândit, oare, dumneavoastră, cei care ați decis sau, mai bine zis, cei care ați impus formularea unor asemenea subiecte, ce credibilitate mai are un profesor de vocație, dornic să facă performanță cu elevii săi, în fața învățăceilor care conștientizează faptul că nici măcar nu mai are sens să se prezinte la cursuri, de vreme ce rezolvarea unor asemenea subiecte nu necesită decât absolvirea a patru clase primare?", scrie Adrian Romonţi, Profesor de limba romana la Colegiul national pedagogic "Gheorghe Lazar" Cluj-Napoca.

Citeste mai jos textul integral publicat pe contul sau de Facebook si pe site-ul Clujul Liber

"Sunt câteva ceasuri bune de când stau pe gânduri și încerc să scriu aceste rânduri. Am ezitat între dorința de a-mi elibera tensiunea acumulată și teama de a nu strica momentele de fericire pe care le-au trăit mulți dintre elevii care au aflat ieri rezultatele la examenul de Evaluare Națională. Iată că mi-am luat inima în dinți și am decis să aștern pe hârtie câteva reflecții privind starea de agonie în care a ajuns învățământul românesc.

Dacă până acum câteva zile am avut convingerea că tot ceea ce înseamnă sistem de evaluare se bazează exclusiv pe fixarea unor criterii obiective și, că de doi ani, examenele naționale s-au înscris, cât de cât, pe făgașul firescului, prin eliminarea fraudei, iată că, încă o dată, mi se confirmă faptul că o minune nu durează mai mult de trei zile sau, mă rog, în cazul de față doi ani, de când ministrul Funeriu a încercat eradicarea fraudei, prin introducerea, în sălile de examen, a camerelor de supraveghere video. Mi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°